Honoré de Balzac a trait ca sa scrie. Viata sa a fost o permanenta si dificila lupta, incepand cu copilaria in care nu a primit dragostea cuvenita din partea mamei pana la maturitate cand a esuat in afacerile cu carti.

Cu toate acestea Balzac nu a renuntat niciodata, desi problemele cu creditorii sai nu au incetat niciodata; nici cand datoriile au fost achitate si a dobandit cu greu, respect si suficienti bani, nu a incetat sa fie un work-oholic (a muncit zi si noapte), pana la epuizare si consumand litru dupa litru de cafea …

Filmul biografic nu face decat sa ne arate aceasta lupta, condimentata cu relatiile personale si sfarsitul sau tragic, cand se stinge, orb si cu un singur prieten alaturi, Victot Hugo.

Când descoperă că începe să uite şi ceva ciudat se întâmplă cu ea, Diane McGowin află că suferă de boala Alzheimer. La început nu spune adevărul familiei sale, temându-se mai ales că soţul ei nu va înţelege cât îi este de greu. Îl cunoaşte apoi pe profesorul Albert Morelli, care suferă şi el de aceeaşi boală. Împreună încearcă imposibilul: să fie mai tari decât suferinţa.

În acelaşi an în care serialul “Clanul Soprano” lansase deja o modă rafinată cu lipici la milioane de telespectatorii din întreaga lume, această comedie neagră cu un Robert De Niro atipic în rol principal avea să facă furori în cinematografe. Respectând reţeta brevetată de faimosul serial, filmul pune în cârca “naşului” Paul Vitti (De Niro) o povară de anxietăţi, temeri, sentimente de vinovăţie şi crize de identitate, parodiind genul peliculelor cu gangsteri. Asemeni lui Tony Soprano, personajul lui De Niro, un cap al mafiei (new-york-eze de această dată), trebuie să apeleze la serviciile unui psiholog – interpretat cu mult umor de Billy Crystal.